mă deprimă groaznic postul anterior, la fel ca tot ce-a devenit hunedoara asta, un container din care ies uneori feţe din programul cărora lipsesc nişte comenzi simple ca dragostea sau afecţiunea sau inefabilul dar inconfundabilul “îmi pasă de tine”. de azi dimineaţă ascult numai dulcegării sinistre, mă gândesc la clişeul adolescenţei mele de eternă second best (fericirea lui e alt nume al nefericirii mele), doar că acum nu mai gândesc în termeni de fericire şi nefericire, sunt aşa de apatică încât m-aş putea dizolva în toate cafelele fictive pe care nu m-am vândut (încă). sunt solubilă în tot absurdul ăsta provinicial aproape ridicat la rangul de religie. şi very much addicted to it. şi ultimele 2 fraze par desprinse din sistemul anapoda după legile căruia mă-ncăpăţânam să trăiesc în era aia de forever november (2003-2004), în ciuda faptului nu era nimic făţiş diabolic, rău, otrăvit, grotesc acolo, şi tocmai ăsta-i paradoxul gothicului meu foarte bine conservat şi mult mai autentic, probabil, decât ăla ornamental, superficial-estetizat, cu multe brizbrizuri de inspiraţie medievală, muzică eclectică şi machiaj violent (deşi aveam un dermatograf roşu pe vremea aia, as far as i can recall, cumpărat din piaţă, de la o tarabă insolită cu tot soiul de farduri no name).

n-am vrut să scot din dulapul cu schelete descărnate (lol) povestea asta, s-o pun acum sub semnul exemplului ca pe o chestie deeply gotică, în ciuda aparenţei lipsite de clişeele formulelor & schemelor dark-basmice clasice. dar, cu o tonă de detalii în minus, here it is: o seară de decembrie (27) când m-am întâlnit cu pseudo-iubitul meu de atunci, un tip ciudat de întunecat, genul vampir energetic, în părculeţul liceului industrial, extrem de izolat şi plin de grupuri statuare handicapate, schilodite de elevii de la seral, iar el purta la gât un fular negru, croşetat de fata pe care o iubea şi îmbibat efectiv în parfumul ei ieftin şi sâcâitor, aşa că pe tot parcursul serii ăleia îngheţate, cu ciori zburând pe deasupra, ţurţuri enormi coborând pe jgheaburi (arme perfecte pentru o crimă, am citit abia mai târziu…), cu mine cu părul pe jumătate ud (încă mă mir cum de nu am făcut o meningită de toată splendoarea…) şi un soi de tensiune erotică sau proto-erotică înfricoşătoare-n animalitatea ei, am avut impresia că mai e cineva acolo, cineva străin şi batjocoritor, bufonul care lipsea din povestea asta patetică pentru a-i dezvălui colţii stricaţi şi chipul respingător-acneic (e totuşi o amintire din adolescenţă). şi după vreo 2 ore so wrong and so right (romanul gotic a luat naştere ca un soi de îngroşare second-hand, ieftină şi foarte junk a romantismului), am luat-o spre casă pe lângă sider şi pană de curent în tot o.m.-ul. m-am simţit cea mai decadentă, nenorocită şi inadmisibilă creatură din lume. era seara de sfântul ştefan şi eu eram un soi de martir invers, un soi de propria mea victimă flagelată de discursul lui, anexat oricăror întâlniri de acest soi (”nu te iubesc şi ce facem noi e cel mai josnic păcat dintre toate pe câte le-ai putea comite”). ca background, în iarna aia am avut noroc de un gheţuş sticlos, foarte sticlos, şi insistam cu o plăcere aproape masochistă să port numai pantofi din ăia ascuţiţi, cu tocuri riscante, să fiu în mod deliberat neajutorată. am avut multe perechi de circumstanţă în iarna aia. ca să nu cad pe gheţuşul propriei mele vulnerabilităţi, al psihicului meu de fetiţă care nu ştie să meargă pe tocuri (pe stradă, prin sentimente). în mod ironic, după câteva umilinţe şi genul meu de invincible defeat care mă-mpingea la cultivat obsesia până la o binecuvântată reducere la absurd, am chiar căzut, în timpul unei alte întâlniri ilicite şi pline de remuşcări de tot soiul, mi-am rupt jeansii şi, super-prozaic, mi-am scos rotula şi piciorul drept din activitate preţ de-o săpătămână (super-poetic: nu avea cine să mă ţină de mână…)

când am ajuns acasă, şosetele-mi erau pline de sânge.

(mă uit şi mă mir de cât de ineptă şi prost scrisă poate fi această poveste în lexicul 6 limbajul & chiar topica pierdută a epocii din care vine. dar pentru că i don’t look back in anger, here’s a song to make it better…se şi potriveşte—aici sunt versurile)