to andra, la a cărei friendly absent ghost m-am gândit zilele astea ca la un exponat interesant şi must-have pt pagina mea, un pretext ca să mă-ntorc în bittertimes.

să vă explic. e vorba despre poveşti ratate. proverbiale prin imposibilitatea patologică de-a fi fost duse la bun sfârşit. frustrante în virtutea aceleiaşi patologii. poveşti anarhiste, care şi-au refuzat locul în biografia mea secătuită de mituri ale spaimei, trădării, jocurilor de măşti, iluziilor optice, legilor compensaţiei, scandalurilor absurde, obscenităţii involuntare. poveşti perverse ca nişte fetiţe inconştiente de farmecul lor carnal precoce-diabolic-revoltător. cele câteva chestii care nu se-mplinesc (am mai zis-o) şi pe care toţi le avem undeva, într-o valiză, sub pat, gata să le redezvoltăm ca pe nişte proiecte urbane abandonate din lipsă de fonduri. gata mereu să schimbăm faţa anostă a teritoriilor tarate de eşecuri şi tabieturi pe care le răsfăţăm cu tot soiul de apelative artificiale şi iluzorii, ca apoi, într-o oglindă ţâşnind ca tot unexpectedul de fiecare zi, dintr-un zid, să le declarăm nesănătoase, mincinoase, repulsive. gata mereu să fugim în lume. lumea căreia, blocaţi undeva între 17 şi 18 ani, refuzăm, prosteşte, îndârjiţi, să-i aparţinem. şi-n care (prosteşte, îndârjiţi, novici cu aere de iniţiaţi în tainele unor whatevers- riscant zise filozofii sau religii- ce prezintă dezavantajul de-a fi disponibile şi-n forme vulgarizate, de buzunar, ca orice ghid feng-shui sau de astrologie sau de ghicit în palmă) ne plasăm totuşi. suprasolicitaţi fictiv, devenim personaje care trăiesc în virtutea unei naraţiuni pe care vrem, la un mom. dat, s-o scriem, şi aşa, de azi pe azi, ne trezim înghesuiţi impropriu în tot soiul de drafts, cu un parcurs existenţial (omg, pe ce teren alunecos am ajuns) fals sau înjumătăţit, un soi de viaţă monstruoasă în care niciun blank dintre somn şi trezie să nu fie umplut de vise, oricât de stupide, oricât de trashy în comparaţie cu experienţele onirice zise edificatoare şi utile cercetării subconştientului. şi tu, nu doar noi, care am putea fi toţi sau, la fel de bine, niciunul, trăieşti trişând sau mimând, la modul conjunctiv sau la toate modurile nepredicative. you have surely seen that before. in a dream. când te-ntâlneşti cu unul dintre păpuşarii care puneau pe roate povestea ta cu atât de mult potenţial mitic şi esenţial şi-ţi vine să-i plăteşti cumva pentru că te-a lăsat în mijlocul unui drum oricum incert şi fără borne kilometrice, că s-a dus să împlinească, egoist, destinul mai practic, mai coerent, mai puţin ornamentat, mai puţin exploatabil din punct de vedere artisic, destinul mai puţin literar, deci, al altcuiva, al tipei care îi scrie sms-uri de dragoste şi sex, mai mult de sex, desigur, agramate şi pline de inadvertenţe siropoase, toate un oximoron, my dark angel, my bitter sweet, al fetei care trăieşte într-o casă foarte asemănătoare cu aia descrisă de jung, şi care s-ar putea să nu fie conştientă de modul în care mediul ei natural se răsfrânge asupra personalităţii ei croite ruşinos de simplu, de modul în care ceea ce credem despre ea îi degajă aerul ăsta nociv-otrăvitor-atractiv, al fetei ăleia dulci, care pare şi chiar e ok din fabricaţie, as compared to you, o personalitate problematică, deci risipă de frumuseţe şi alte voluptăţi abisale, vezi şi tu, visele cu cei de care ţi-e cel mai dor urmăresc, în mod paradoxal, tiparele ineficiente ale răzbunării, în fond, habar n-ai ce ar putea stârni mai multă spaimă, nelinişte, panică în celălalt pe care-ţi faci iluzia că-l cunoşti bazându-te, cuminte şi conformistă, pe câteva date statistice transcrise într-o agendă sau la spatele unui caiet de fizică, dintr-a 10a, când s-ar putea să se caşte în urma sau în numele lui arhive infinite, ca cea din “toate numele”, conţinând, ei bine, da, toate numele lui, toate alter egourile lui, toate învăţăturile, toate legile şi accepţiunile şi compromis şi interdictele lui. toate componentele fragile despre care nu te-a lăsat să afli (as in “to learn”) nimic.

că îl mai văd (eu şi niciodată tu, ca un ghinion), că mai auzim cu cine unde a mers, că l-am încadrat deja în tiparul incurabililor răniţi care caută în iubitele lor minore umbra cuiva acum matur, responsabil, probabil salariată a vreunei companii din oraşul în care şi-a făcut studiile, sau amantă a vreunui misterios om de afaceri (aşa sună scenariile despre acei necunoscuţi despre care ne-am obişnuit să facem tot soiul de presupuneri delicioase şi care , la un moment dat, dispar cu totul din raza noastra vizuală..), asta e lipsit de importanţă. m-am gândit că dacă o să (am curajul să) scriu asta va fi ca şi cum, prescriindu-ţi ţie un tratament iluzoriu /sau delusional, mă voi vindeca pe mine însămi de bolile vieţii de atunci, de acolo, din hunedoara aia părăginită şi violentă şi uneori rece şi uneori ceţoasă şi uneori populată de stafii ca asta, băieţi în jeansi rupţi, cu plete şi bocanci negri, atâtea detalii am putut să reţin, paradoxal, detalii fashionistice, superficiale, clişee despre care am aflat târziu că sunt clişee, falsuri despre care am aflat prea târziu că sunt flasuri, toate comportându-se, de fapt, atât de bine în mediul natural al creaturilor ălora care, cu insistenţă şi răutate, ne tăiau over and over, calea. terapie prin intermediari. e la fel cum, în vara aia, pe dealul vietnam , deasupra chizidului (don’t ask, nu ştiu de ce îi spune aşa, dar sună grozav în contextul ăla, al nostru), mă rugai să-ţi povestesc despre c., pe care nu l-am mai văzut de un secol şi din care nu-mi aduc aminte decât 7 zile descriptibile oricum, cu orice limbaj, limbajul fetiţei care eram, al suspicioasei care am devenit, al îndrăgostitei de acum 2 ani sau al feministei de astă-primăvară. al oniromantei de www (yeah, caut interpretări cvasi-băbeşti pe net, deprindere de la frate-mio, un mare şi pasional visător de ciudăţenii pe care,fără să le expună vreodată cu ostentaţie) sau al pragmaticei de la 8 dimineaţa, din tramvaiul zis şi scuturătorul de organe. de data asta îţi spun eu ce-i cu your friendly ghost, animăluţul tău de casă, care are mai multă nevoie de poveşti ca astea, pe care nu le va citi niciodată pt că nu are cum, decât ai tu de amintirea lui pe care vreun doctor miertzwiak ţi-ar putea-o extirpa cât ai clipi.

cea mai sinistră poveste-ciot a mea a fost apropierea de 3 ore de fata pe care o iubea băiatul for whom i would have given my soul to sell, ai avut vreun iubit, vreodată? m-a întrebat ea, pe un ton nesimţit, şi mi-am închipuit restul vieţii mele alături de el, probabil că îl iubesc, altfel, de ce mi-aş pierde vremea fantazând, i-am răspuns, şi am însoţit-o până acasă la ea, o căsuţă ca de turtă dulce, cu un căţeluş adorabil la poartă, ferestre cu obloane roşii şi perdeluţe curate, prinse cu panglici din atlas, mă simţeam mizerabil pentru că, în fond, o uram cu cea mai crasă şi crudă ură available, prima ură în stoc, needulcorată de alte experienţe anterioare care să fi trecut cu liniştitoarele conseciţe ale unor răni perfect închise, nealimentată cu apa chioară a altor dăţi cu happy end, ură pure breed, acum ştiam unde stă, acum eram singură în curte, lângă căţeluşa ei blândă şi mică, uşor de rănit, lipsită de perfidie sau de cea mai vagă bănuială a scenariilor sadice care-mi dospeau sub ţeastă “oamenii ca mine n-ar trebui să se integreze-n societate, ar trebui azvârliţi la periferia ei, înainte de handicapaţi, nebuni şi delincvenţi, oamenii care sunt toate astea fără ca nimeni să nu ghicească”. am stat inertă, laşă, da, probabil că laşitate a fost toată revitalizarea eticii şi moralei creştine în faţa revanşei ăleia pt ceva ce nici nu se întâmplase încă, al recuperării a ceva ce nici nu pierdusem. am mângâiat mecanic animalul blănos care ţopăia, fericit, în jurul meu, am făcut-o ca şi cum aş încerca să mă trezesc cu forţa în timpul unui coşmar, în fond, într-un univers paralel, cu alte mituri şi alte tipare, poate că eu sunt fata frumoasă, cu voce joasă şi casuţă ca din poveşti, de ce nu, am ceva potenţial de muză, aţipit, da, asta da, dar uite, şi în alt univers aş avea teckeli, câini mici şi fragili, de ce să accept ca cineva să-i schingiuiască. întorcându-ne spre liceu, ea mi-a zis “îmi place să merg în cimitir, să citesc poeziile alea stupide de pe cruci. sau, pe stradă, să urmăresc oameni care vorbesc între ei, să aud despre mătuşi bolnave şi surori măritate cu bărbaţi violenţi, despre copii care studiază medicina şi despre rude de curând diagnosticate cu cancer. n-o să-i cunosc niciodată, dar ce contează, în povestea aia pe care o pot face apoi, în mintea mea, oricât de scurtă sau oricât de lungă, ei sunt vii, foarte vii, mai vii poate decât mine, acum mă asculţi doar tu, care mă cunoşti, dar nu e nimeni în urma noastră”

(un)friendly living ghost, de unde ştii? i-aş zice acum, 5 years later.

am ascultat obsesiv the nightingale (twin peaks theme) şi am vorbit aici de una singură, cam atât, recitesc şi văd, nu-i nimic indecent, just some failed story.

nimic despre my wanna be madly in love, no matter the consequences mood c…doar cântecul ăsta superb (genul: revision in the text!!!!!)