…mă autoconsiliez pe blog. beau una dintre cele mai mari căni de cafea din viaţa mea. aromată cu amintirea din viitor a unui infarct de cord. pentru puştoaicele astea cu pleduri la gât şi “troşcolete” neo-hippie, cafeaua e acel accesoriu care, asezonat cu ţigară ce nu se mai termină, imprimă dimineţilor noastre din lumea a3a un aer boem. voit boemizat. atâta doar că nu e nimic în spatele scenelor ăstora de budoar (cafeaua mea, în dormitor, cu patul desfăcut, asta ar fi minunat dacă ieşind de-aici mi s-ar şi întâmpla ceva în consecinţă. leastless as aesthetic. minunat sau kitsch. sau pur şi simplu sec şi not me. cine sunt eu ca să cultiv coerenţe pozitive?). şi-apoi, o frază de illo tempore sentimental, lăsată-n suspensie într-o engleză cu accent universal, engleza tristă şi scâlciată a est-europenilor care pur şi simplu se străduiesc prea mult în pronunţie, şi, supralicitând, ratează cu graţie (and then again…îmi sună atât de cunoscut…): they say coffee will break my heart, but not as quickly as love. îmi imaginez propoziţia asta pe un caiet în care scriu de 100 de ori în mod corect o prea frecventă greşeală de ortografie, inacceptabilă, zice-se. probabil cuvântul care mă defineşte ca etern dependentă de drogurile slabe şi otrăvitoare ale afecţiunii de faţadă. înlocuit cu acel ceva mai sănătos: să mă păstrez vie, doar a mea, faith and fully mine.  îmi imaginez propoziţia asta scrisă mare pe un zid pe lângă care tot trec, tot trec, tot trec, cu ochii-n pământ şi bocancii tropăitori. sfidătoare şi subsidiar supusă, ca un ateu stând drept la o ceremonie religioasă pe sacralitatea căreia- reală sau trucată- nu dă doi bani. soarele topeşte zăpada de săptămâna trecută. plus o pastă de foste credinţe, foste expectanţe, foste euri şi actuale supoziţii eronate, dureri intercostale, banii înghiţiţi de aparatele întâmplătoare din care-mi cumpăram ceva cald de băut, cafelele alea lungi si non-effective sau ciocolată caldă dizolvată-n prea mult lapte praf, vârfuri de creion dermatograf tocite, întinse pe pleoapele umflate de somn sau de plâns sau de nopţile nedormite, those feelings i’ve lost with my fingers crossed, femeile frumoase şi slabe, incredibil de slabe, inaccesibil de slabe,  care îmi iau locul în dreapta sau stânga lor, paginile citite, paginile necitite, paginile scrise şi şterse şi scrise şi şterse, pentru că e mai greu să te ştergi din viaţa cuiva decât să ieşi dintr-o cameră trântind cu zgomot, disturbing tribute adus proastei tale educaţii, uşa. o pastă din zonele cuminţi-obscure ale unei afterlife clădite pe structura de rezistenţă a unui posibil purgatoriu lăsat de izbelişte- din lipsă de fonduri- they say:  tastatura jegoasă, latenight sitcoms, muzica din playerul meu spart şi pierdut pentru vecie, pete de vin roşu, un gol în stomac, migrene, frica de bau-baul cel proteic şi successful, căcatul de câine de sub tălpile tale… emulsia fotografică în care îmbrac corpul meu vechi şi teama constantă că nimeni n-o să-l poată iubi pe cel nou. cel dezobişnuit de tandreţe şi echitate… aş putea face un gest semnificativ cu mâna (semiascunsă-ntr-o mantie cu mâneci largi): ăsta e ţinutul mlăştinos şi pustiu prin care umblu căutând un oraş invizibil. that city of better delusions. that nevercluj. dar nu. de fapt, încă sunt de găsit prin bcu, în diverse ceainării, la diverse colţuri pe care şi voi le luaţi drept repere când vă-ntâlniţi cu cineva, în troleibuzele 1, 6 sau 25, în tramvaiele sinistre şi dezarticulate, în conversaţii despre “acele fete enervante de care nu mai scăpam”, în facultatea de litere, în librării din care nu cumpăr nimic, în entryuri pe google care nu mă definesc, în bitter confusions, în toate folderele mentale şi emoţionale pe care scrie “random ppl” sau “unimportant stuff”. i’m still here.

all you have to do is order:

“i`ll have an olga and whatever she`s having “

(never been too good at happy endings)