m-am trezit cu o mare durere de cap – suta la suta autoprovocata. am adaugat cateva gafe memorabile contorului meu si-asa umplut pana la refuz, am facut (cred, iar) o impresie proasta si am mai si baut vreo 2 pahare de vin, un cosmopolitan si o bere redd’s. insuportabil de mult pentru capul, sangele, stomacul si reputatia mea victoriana. acum ma grabesc sa pun lucrurile-n ordine si ma abtin sa-mi revad schemele incoerente si sacadate de bridget jones – din cap pana-n picioare. si azi-noapte, chinuindu-ma sa adorm cu vreo intamplare de peste zi pe fundal imi sareau in ochi doar absurditati si fraze execrabile povestite de mine ca pe ceva esential (glume cu rahat & stuff…de nereprodus pe-aici pt ca suna absolut golite de inteligenta). m-am obisnuit sa port anumite etichete in preajma prietenilor, dar cred ca deep inside voiam ca ei sa vada, sa constate si sa admire o schimbare a mea de cand…si pana cand…ce au vazut a fost o snoaba proasta in ascensiune. ce se vede de oriunde de afara, o pretioasa inadaptata la realitatea din jur.

nu in ultimul rand – n-am apucat sa citesc tot ce mi-am adus in hd, ma gandesc ingrozita la sesiune, acum, in timp ce scriu, inca ma doare capul, sunt intr-o permanent extensibila pasa paranoica, tind si sa devin borderline, iar dominanta mea histrionica are mereu si mereu si mereu de suferit. si stii ce ma gandeam? ca pentru tipul asta de demult (gabriel codruţ, ii scriu numele pt că n-are rost să nu-l scriu, nu-i ca şi când ar mai merita să fie o iniţială investită cu mai mult mister decât…decât.) pe care l-am re”vazut” zilele trecute am functionat mult timp ca unul din chioscurile alea non-stop care vand, nu se stie din ce ratiuni, inclusiv sampanie si caviar. iar el…el n-ar fi intrat decat daca ar fi ramas fara tigari.

c’est ca.