ştiu că eu, stând aici, refăcând traseul altădată parcurs ca de la sine al tabieturilor mele minuscule hunedorene, sunt, într-un fel, numai simbolul celei care le punea în practică aşa de simplu şi aşa de firesc altădată. un jacobs 3 în 1 într-o cană verde închis, fondul de ten văscos, atârnând/levitând ca varul cojit al unui bloc pe lângă care trec şi-mi mijesc ochii, iar la geamuri stau ghivece pitice, condensate, asorate cu aerul de-afară, mai e şi sentimentul sau sentimentalismul unei primăveri premature, şi apetenţa mea pentru florile tăiate, denaturate, lăsate pradă unor procese aproape la fel de sinistre şi iremediabile ca acelea la care ne supunem cu toţii, şi nu generalizez, nu discut despre umanitate acum, ci despre o rasă tipică, a nostalgicilor, a acestor uşuratici ai unor memorii de care nu le-a păsat la momentul oportun, de obicei suntem grăbiţi să prindem lozul cel norocos al momentelor în crescendo, fără să vedem detaliile, fără să le consemnăm atunci. m-am întrebat deunăzi (ce cuvânt frumos, deunăzi, copilul handicapat şi lipsit de griji reale al superprezentului tău activ şi al trecutului încorsetat în multe foiţe de ceapă şi în multe foiţe imponderabile de parfumuri care te lovesc peste faţă cu severitate, ca mâinile altcuiva, mâinile îngrijite şi tocmai de-aceea monstruoase, de hidră, de sfinxă, ale unei necunoscute), m-am întrebat, deci, de ce-mi amintesc atâtea flashuri care aduc a părăsire, a risipire, taman din cele mai ingenue şi mai frumoase chefuri- alea organizate de părinţi şi întru slava părinţilor, alea observate deopotrivă cu un gen de candoare comprimată, bipolară, deopotrivă implozivă şi explozivă, dar şi cu un ochi critic, instruit, atent, gata să amendeze orice scăpare. îmi amintesc mişcările noastre dezordonate şi baloanele pe care le spărgeam cu sadism, dar nu pocnetul ăla incitant, ca strigătul înfundat al micilor războinici din noi, ci aspectul de piele flască, de iepuraş rănit, de iepuraş jupuit (ca cel pe care l-am văzut în ziua aia, în bucătărie, anulând toată drăgălăşenia iepuraşilor comercialo-mitico-kitsch din cărţi şi felicitări şi desene animate retro). îmi amintesc melodiile care ascundeau în spatele veseliei lor de paradă carnavalescă acorduri decadente. îmi amintesc cum dansam fetele cu fetele, şi embrionul unui păcat nefiresc căzând pe soluri fertile sau pe asfaltul crăpat ce refăcea my playground love- oniric). îmi amintesc gustul sucurilor standard (doar cola sau fanta, doar pepsi sau frutti fresh). doar -domnişoareloooorrrr ironic molatec alintat otrăvitor- capcană în care puteam cădea uşor dar numai proastele voiau apelativul ăsta, voiau să şi-l lipească de piele şi de nume ca pe-un plasture sub care nu se vindecau, ci dospeau, fierbeau, creşteau răni, purulente, lugubre, hidoase, obscene răni, repetând imaginile horror ale unor indecenţe de pe-acum presimţite. domnişoarele beau cappucino slab şi şampanie inofensivă şi dezvoltau subiecte abstracte, mimând un joc rafinat cu minţile neiniţiatelor, ignorantelor (care, peste ceva vreme, aveau să-şi renege şi nege repetat natura asta iniţial asumată, depăşind cu mult potenţialităţile otrăvitelor domnişoare în chipurile cărora prindeau rădăcini deja riduri şi cearcăne ascunse cu voluptate sub deja visatele, deja consultatele şi apreciatele produse de catalog avon sau oriflame). îmi amintesc buclele nenaturale ale prietenelor mele, rânjind în obiectiv la o petrecere de la care fusesem, cu răutate, cu un surplus de cinism, omisă. îmi amintesc impresia de “nu-i bine” avută în faţa acelor precare cosmetizări (cârlionţi elaboraţi încadrând un chip încă bucălat, fard verde sau albastru vulgar sub arcadele-lipitoare ale unor sprâncene buruienoase, încă nepensate, încă nedomesticite). contraste şi germenii unor frumuseţi în litigiu, toate astea făceau tortul să parcă cu 1000 de calorii mai greu, sucul cu o mie de bule mai acidulat, talia cu 20 de cm mai groasă, ciorapii cu milioane de lei mai ieftini decât ai…, hainele de zeci de ori mai banale, etichetele de sute de ori mai chinezeşti sau turceşti sau, pur şi simplu, “din piaţă”, “kitschuri ordinare”, suferinţe la care mamele, în cochetăria lor deja decadentă, la 30 şi ceva de ani îţi mai placi ţie şi-atât, nu mai luau seama. îmi amintesc de întrecerile în coafuri nepotrivite, coafuri ca nişte peruci strâmbe aşezate pe creştele adăpostind un creier crud şi o gândire imatură, îmi amintesc de personalităţile tăiate pieziş după tiparele revistelor cu 50 de coli subţirele, cool girl, bravo girl, de oracole cu pretenţii şi oracole calificate drept stupide, de o mică mondenitate ale cărei ecouri aveau să se stingă o dată cu realizarea limitelor, a marii banalităţi, a instinctelor de fiară posesoare de colţi adevăraţi, nu cu proteze de carnaval scurt şi neserios, de sâni adevăraţi, nu de cârpe îndesate-n sutien, de a hole in the heart and one between the legs. o sumbră ţară a fetelor societatea aia a clasei a6a A a7a A, a liderilor locvace, a replicilor tăioase, a “cum s-o pun la punct”, a sinistre mezalianţe. şi totuşi, ce aer fain, şi frunzele aurii verzi aurii, şi cerul potrivit, şi atmosfera senină, şi nimic negru, doar moftul lucrurilor care te fac cu 3-4 ani mai seriossss…
mda, simbolul a tot ce am fost. childish indiference.
